1 noiembrie 2012

Pauza lunga...

…sărăcia omului! – e cea mai bună adaptare a zicalei, care mi s-ar potrivi în momentul de faţă. M-am întors la sârmele mele, care sper că mi-au dus dorul la fel de mult cum le-am dus eu lor. Oricum, e mare bucuria să lucrez din nou cu ele. Ne-a luat o perioadă bună să ne reacomodam unele cu altele, să mă reobişnuiesc cu moliciunea lor, să-mi imaginez din nou cum ar arata pietrele mele îmbrăcate în sârmă, dar am reuşit până la urmă. Am pus din nou creionul pe hârtie, şi am început timid să schiţez modele noi. Acum mai trebuie doar să-mi dau frâu liber imaginaţiei, fiindcă materialele sunt pregătite! 

A fost o perioadă prea lungă de timp în care am abandonat complet bijuteriile. A fost o perioadă foarte grea, în care toată atenţia, grija, concentrarea şi energia mea trebuiau canalizate în altă direcţie. Creativitatea se naşte din lucruri frumoase dar când interiorul ţi-e zdruncinat, parcă dispare cu desăvârşire. Orice poate să aştepte, fiindcă sănătatea ta şi a celor din jur e cea mai importantă. Pentru toate celelalte, va veni şi momentul lor. Şi uite că a venit şi momentul meu să-mi reiau activitatea! După multe rugăciuni, lucrurile au început să se îndrepte spre bine, iar acum mă mai rog doar să am aceeaşi putere de muncă, inspiraţie şi determinare ca în urmă cu un an, sau chiar şi mai multă, şi să evoluez frumos şi de acum încolo! 

Un lucru bun care mi s-a întâmplat în ultimul an, a fost ocazia pe care am avut-o (şi de care am mai menţionat într-un interviu aici), aceea de a lucra într-un atelier de bijuterie, sub atenta îndrumare a unuia dintre puţinii  bijutieri cu o experienţă de peste 50 de ani din Timişoara. I-aş zice “noroc”, fiindcă exact asta îmi doream, şi asta s-a şi întamplat – să fac ucenicie la un bijutier. Am reuşit să “gust” puţin din farmecul meseriei, suficient cât să-mi dau seama că e greu, dar e atât de frumos! Nu se poate naşte/crea nimic fără efort. Adevărul e că m-a speriat multitudinea de scule şi aparate din acel atelier, gândindu-mă doar cât timp îmi va trebui mie să strâng măcar o parte din ele? Experienţa (scurtă, de altfel, din păcate) mi-a prins bine, am învăţat mult, asta însemnând probabil 5% din tot ce ar trebui să ştiu, dar meseria asta se învaţă/se fură în ani de zile. Sper că nu e prea târziu pentru mine. :) 

Nu am apucat să fac prea multe pe acolo, nu am excelat la nici o tehnică anume, dar am reuşit să încerc câte puţin din toate: topit, laminat tablă, laminat sârmă, traforat, gravat, lipit cu flacara, lipit cu puk-ul, pilit, şlefuit, etc. Am făcut ace cu bilă (my first assignment :) ), zale, verighete, brăţări-sclav, şi mărţişoare. Am lucrat doar cu argint. Primele teme au fost evident pentru a cunoşte materialul şi cum se comportă în diferite situaţii şi a învăţa diferite tehnici. Nu s-a prea pus vorba de creativitate. Aşa că n-o să vă arăt lucrări spectaculoase, ci doar paşi mici pentru omenire, dar mari pentru mine! :D


Şi în altă ordine de idei, azi e o zi specială! Nu degeaba scriu astăzi, ci fiindcă în urmă cu 4 ani, pe 1 noiembrie 2008, am creat acest blog. Aşa că "La Mulţi Ani" îmi zic eu, şi la cât mai multe postări! :D

UPDATE:
Un reminder pentru mine şi un motiv de bucurie - evoluţia din ultimii 4 ani. Mi-am adus aminte de primii cercei realizaţi şi am un zâmbet în colţul gurii. Design simplu, comun, uşor de realizat, materiale ieftine, dar ambiţie - o groază! Şi totuşi s-au găsit persoane care să-mi poarte creaţiile şi să le aprecieze simplitatea. Cred că primelor mele cliente trebuie să le mulţumesc cel mai mult, fiindcă dacă nu erau ele, cu siguranţă m-aş fi descurajat şi n-aş fi continuat.

Vă mulţumesc!

13 comentarii:

  1. La multi ani si multa inspiratie! ma bucur ca lucrurile s-au rezolvat pt tine si esti din nou prezenta aici!
    te pup

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani si spor de munca!
    Chiar zilele trecute am intrat pe blog si ma intrebam ce s-o fi intamplat oare, sper sa fie totul bine acum sa se incanti privirile cu minunatiile creata cu atata migala si indamanare muult, mult timp de acum incolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Hehe, ce sincronizare (aproape)! Sa dea Domnul sa fie asa! :)

      Ștergere
  3. La multi ani! Si sper sa ne bucuri in continuare cu creatiile tale.De cele mai multe ori incercarile ne sunt date pentru a deveni mai puternici.Esti o fericita pentru simplul fapt ca macar ai reusit sa faci ceva simplu cu manutele tale intr-un atelier adevarat, eu doar visez cum ar fi daca.... Te pup si multa inspiratie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Asa este, te lovesti de lucruri neasteptate in viata si trebuie sa inveti sa le faci fata. Trebuie sa visezi si sa-ti impartasesti visul, ca nu se stie cine aude si te poate ajuta. Asa mi s-a intamplat mie... m-a auzit cine trebuia. :) Te-am pupat!

      Ștergere
  4. Bine ai revenit! mi-au lipsit mult creatiile tale :)
    Si socrul meu este bijutier, am stat si eu destul de mult in atelierul lui, e o meserie foarte frumoasa.
    Spor la lucru si multa inspiratie!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-am regasit! Really? Mersi tare mult! :P Aahh, ce noroc pe tine. Cred ca e frumos sa lucrezi cu familia si in plus, ai oricand acces la atelier. Nu te reprofilezi? :)

      Ștergere
  5. Bine ai revenit! Chiar ma intrebam unde ai disparut. :)
    La multi ani si multa inspiratie in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult! Am fost putin deconectata de tot ce tine de handmade, asa ca trebuie sa recuperez si sa vad ce frumuseti au mai aparut! :D

      Ștergere
  6. Multi ani plini doar de realizari! Sunt o "fosta" bijutiera...cand ti-am vazut masa de lucru, m-au napadit amintirile! Imi plac enorm creatiile tale si iti vizitez, cu cea mai mare placere, blogul! Multa bafta in continuare!

    RăspundețiȘtergere